Cine sunt eu?

013be79bb1461d4440a39156d65515f1 Am 80 de ani,sunt pensionar și-mi place să mă plimb.Toată viața am fost pe drumuri,și la propriu și la figurat.Nu era zi să nu ies și să nu vorbesc cu oamenii.Viața m-a dus mereu pe drumuri,pe multe cărări.

Astăzi mă plimb doar de la apartament în parc și înapoi.Puterile mă lasă încet,încet,dar eu nu mă las.Pe lângă plimbat,îmi mai place să citesc și să scriu memorii.Visul meu din copilărie era să scriu o carte la bătrânețe cu toate întâmplările care mi-au marcat mai mult sau mai puțin viața.Defapt…Ce e bătrânețea?O stare sau doar o etapă?Un stil de viață sau e pur și simplu bătrânețe și atât?În fine..acum că am ajuns la bătrânețe,doar scriu dând timpul înapoi imaginar(altfel nu am cum…tare aș fi vrut să mai am 20 de ani…sau măcar să inventez o licoare magică să mai fiu tânar măcar un ceas).Nu mă mai gândesc să scriu o carte.Scriu pentru mine.

Într-o zi,scriind la măsuța mea specială de un crem deosebit despre lumea de atunci,din tinerețea mea,îmi aduc brusc aminte de o cutie a amintirilor uitată într-un colț din podul comun al tuturor locatarilor din blocul în care locuiesc de mai bine de 5 decenii.(vă recomand să vă faceți și voi o astfel de cutie în care să păstrați esențele vieții:amintirile).Îmi iau cârja (Da! Am cârjă,am 80 de ani,probleme?!) și „fug cât mă țin picioarele” către etajul 4,acolo unde se află podul.Am uitat să vă precizez că stau la parter,lift nu există,așa că a trebuit să urc treaptă cu treaptă(cu pauză între ele).Jumătate de oră mi-a luat să ajung,dar am reușit.(Să fim sinceri..Câți dintre oamenii de vârsta mea se mai aventurează pe un traseu de 4 etaje?! Sunt mândru de mine! ) Infernal să fii bătrân,să vrei să te miști mai rapid și să nu poți.Mă simțeam ca și cum aș fi escaladat Everestul sau mai rău.(mi-e greu să recunosc…nu mai sunt ce-am fost odată…offfff…bătrânețea asta.)Buuuuun!…Am ajuns la 4(la etajul 4,nu la 4…Spitalul de nebuni),mă îndrept spre oblon și ce să vezi:Am uitat cheia care deschidea podul.”Ce să fac de acum?De coborât și de urcat iar,nu  mai vreau,nu mai pot,nu-mi mai face față inima pe ziua de azi(inima asta,cam multe fițe îmi face de la o vreme)”.Încep să ciocănesc la ușile vecinilor mei de la etajul 4,poate,poate îmi dă cineva cheia să deschid podul.Noroc de Gigică,vecinul meu alcolist și bătăuș care era acasă.(E un tip simpatic și de treabă în restul zilelor lui bune,fetelor.A..si e si singur.Vă las adresa?)

Iau cheia,n-am scară.”Unde mi-a fost mintea?Cum ajung eu în pod fără scară?”

-Gigicăăăăăăăăăăă,hai și fă-mi scara mâței!

-Nea Costică,(Na că mi-ați aflat și numele.Voi puteți să-mi spuneți Costy..cu Y la final,da?Sună mai tineresc) am o scară în balcon,dar dacă vrei,ți-oi face și scara mâței dacă ai chef de senzații tari.(Râdea netrebnicul…Ce-i pasă? Are jumătate din vârsta mea)

-Adu-mi scara aia odată și șterge-ți rânjetul ăla tampit!

10 Minute.De atât a fost nevoie să ajung la cutiuța mea cu amintiri.(am alintat-o puțin..defapt era o cutie mare,mare,pe care abia o puteam ridica…Rămân fără puteri.V-am mai zis,nu?Pentru donare de puteri proaspete și tinere,mă găsiți pe Strada Nucului)

-Gigicăăă,mă Gigi mă,ia-mi și mie cutia asta și du-mi-o până jos.Hai,te rog eu!Dau o bere.

Simpatic băiat.M-a ajutat și mi-a dus cutia acasă.I-am dat 2 beri…așa,de mulțumire.

Buuuun! Iau cutia la scotocit și găsesc fel de fel de lucrușoare ale tinereții mele.(Ohhh..Tinerețe,unde ești tu?De ce m-ai părăsit așa devreme?).Trecem peste aceste momente lacrimogene și ne focusăm (acest cuvânt l-am învățat recent și-mi place;îmi dă un aer modern) pe cutie.Printre lucrurile de suflet care se aflau îngrămădite (săracele),am găsit o ștampilă.Era prima mea ștampilă.Câte emoții și amintiri mi-a răscolit.O aveam din clasa a VII-a.Mi-a cumpărat-o mama,Dumnezeu să o odihnească.Eram așa bucuros când am primit-o de am ștampilat fiecare caiet din clasă în pauze.(ce m-au mai alergat colegii prin școală să mă bată pentru gestul meu de artă cu ștampila și nu m-au prins.Eram tare sprinten).Așa a început pasiunea mea pentru ștampile.Cred că am peste 50 de ștampile(n-am stat să le număr niciodată).Din această colecție de ștampile,4 mi-au marcat viața.

colop_belyegzok_20

„Mă simt o ștampilă.Defapt..sunt o ștampilă.Bine…spun adevărul..sunt mai multe ștampile.”Așa suna textul scris de mine după ce am răscolit toată cutia centimetru cu centimetru.Vă întrebați de ce ștampile când alții sunt fluturi,flori și alte chestii siropoase?Să vă explic.Întotdeauna mi-a plăcut să fiu diferit de ceilalți și să-mi trăiesc viața așa cum vreau.Mi-au trebuit ani ca să ajung la concluzia că am fost și sunt o ștampilă.

*

      Mama mi-a dat acea ștampilă ca să am încredere în mine și să nu-mi fie rușine cu ceea ce sunt,să mă mândresc mereu de capacitățile mele.Așa cum spunea ea:”Dragul mamii,să fii ca o ștampilă în viață!Așa cum ștampila lasă urmă pe foaie,așa să lași și tu urmă în tot ceea ce faci.”(Cuvintele i le-am înțeles mult mai târziu).Cert e,că după operațiunea ștampilat,am fost poreclit Domnul Ștampiluță (ce amuzant…prin asta m-am remarcat,deci,de atunci am început să fiu o ștampilă.Am lăsat ceva în urmă).

**

        3fe0b97975299df417bcb4017dacc6fb       Când am  mai crescut (eram la liceu),m-am îndrăgostit.Fata nu-mi dădea atenție,așa că a început operațiunea cuceririi.Pe vremea mea,ca să atragi atenția tinerei domnițe pe care o plăceai,scriai scrisori.În funcție de scrisoare,dar mai ales de tine și de cuvintele pe care le-ai așternut,fata îți dădea sau nu o șansă.Am început să scriu.Era prima dată când făceam așa ceva (vă dați  seama ce impact puternic a avut de am ajuns să scriu o scrisoare în care îmi exprimam sentimentele).Am scris scrisoarea așa cum am știut mai bine și am încheiat cu o invitație la balul liceului(un prilej bun pentru o întalnire).Înainte să trimit scrisoarea (printr-o colegă care îi era bună prietenă),ma gândeam la reacția ei în momentul citirii „răvașului de dragoste”. „Sigur a primit multe scrisori de genul.Nu-mi va da atenție”.‘îmi spuneam.

Dar…mi-a venit o idee(genială chiar…să mă laud).Am mers fuga,fuga până la librăria din colț și am cumpărat o ștampilă(cu o inimioară..o mai am și acum).La sfârșitul scrisorii,am pus o ștampilă și m-am semnat.Am pus foița plină de dragoste într-un plic,am lipit plicul,iar pe el am ștampilat o altă inimioară.Am expediat scrisoarea.Eram mulțumit și nerabdădor să-i aflu răspunsul.

Fata,a fost impresionată și mi-a acceptat invitația la bal.Mi-a acceptat chiar și cererea în căsătorie mai târziu.Am devenit o ștampilă a dragostei,o ștampilă a fericirii,așa cum îmi spunea draga mea soție.După acea scrisoare,au mai urmat sute,iar pe fiecare se aflau cele 2 inimi ștampilate (una la finalul scrisorii cu semnătura mea și alta pe plic).Ce frumoase amintiri!stampila_casatorie_colop_superblog

***

   O altă ștampilă care mi-a marcat viața,a fost ștampila de la serviciu.V-am spus că eram pe drumuri zilnic(poate de asta n-am stare nici acum la bătrânețe),asta pentru că am fost poștaș(Frumoasă meserie!Mi-a plăcut și n-o regret!).Mergeam în lung și-n lat,cunoșteam oameni,socializam(alt cuvânt modern care-mi place) și mai ales,ștampilam:documente,cupoane de pensii,alocații,scrisori,facuturi.Orice.Așa m-am transformat în ștampila poștașului,acea ștampilă care lăsa urme pe unde trecea.Ce vremuri!Trecute,dar frumoase și vii în sufletul meu.

****

    V-am spus că m-am căsătorit(Bine,nu v-am spus direct,dar ați înțeles voi)cu fata din liceu și mi-a dăruit doi copii:o fată și un băiat.Comorile mele.

 Fata mea,Sofia,are un băiat pe nume Mircea.Acesta este pasionat atât de mult de ștampile (tare-s mândru că-mi seamănă) încât lucrează…-Ghiciți unde!…DA..la un magazin de și cu ștampile.Zilele trecute m-a vizitat și mi-a adus un dar cu totul deosebit:O ștampilă originală,unică,cu numele meu pe ea.Mi-au dat lacrimile.Mi-a scris chiar și un bilețel în care mă roagă să ștampilez toate memoriile pe care le scriu,să rămână amintire.Ce cadou superb!

SB1

Văzându-mă atât de emoționat,a luat un obiect de dimensiunea unei cărți(îi spune tabletă,dar mi se pare prea simplu numele pentru ceea ce face,așa că eu îi spun „Cartea care știe tot”) și a început să-mi arate fel de fel de ștampile.Era Raiul Ștampilelor,era COLOP,locul de unde mi-a cumpărat minunata mea ștampiluță.colop_belyegzok_10

colop_belyegzok_5,images

  După plecarea lui,am început să ștampilez tot ce scrisesem până atunci.Mă transformasem iar într-o ștampilă,Ștampila speranței,ștampila tinereții la bătrânețe.

  Poate că nu este întamplătoare această pasiune pentru ștampile fiindcă eu însumi sunt o ștampilă în fiecare clipă a vieții mele.M-am ștampilat în inimile celor dragi.

  logo

Oricine ați fi,oriunde vă vor purta pașii,să nu uitați să fiți O ȘTAMPILĂ!O ștampilă care va dăinui mereu,mai ales în sufletele și inimile celor dragi.

Semnat,Domnul Costică Ștampilă.


Articol pentru cea de a treia probă SuperBlog 2015 intitulată:Ce fel de ștampilă ești tu?

Surse foto:Pinterest și Colop.

Anny MT

Un gând despre “Cine sunt eu?

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 3. Ce fel de ştampilă eşti tu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s