Cum ar fi lumea fără cauciuc?

logo_elastimpex_superblog-sponsor-2015

Ei bine, dacă în istoria umanității au fost momente când  nu ne puteam imagina o lume fără lemn, piatră, mai apoi fier și alte metale, putem spune că trăim vremuri în care nu ne putem imagina o lume fără cauciuc sau elemente ce  conțin cauciuc.

Acest lucru este din ce în ce mai evident, mai ales  în producția industrială, logistică și transport, unde benzile transportoare reprezintă componente indispensabile ale întregului sistem în centre de distribuție și logistică, în sortarea bagajelor din aeroporturi, chiar și la casa de marcat a supermarketului unde obișnuim să ne facem cumpăraturile.

banda-de-alergare-Elastimpex_SuperBlogȘi cum tot este la modă ca în societatea noastră să ne relaxam făcând mișcare, gândiți-vă cum ar fi să nu puteți alerga  pe bandă la sala de fitness. Cum ar funcționa o lume în care cauciucul și în mod special benzile transportoare realizate din acesta, nu ar exista și nu ar putea fi inventate? Cu siguranță obiectele pe care le folosim zi de zi sau stilul nostru de viață nu ar mai fi aceleași.

Și pentru că tot am adus vorba de benzi transportoare de pe Elastimpex Romania am aflat că nu vorbim doar de cele din aeroporturi, de exemplu și că acestea sunt de mai multe feluri : benzi transportoare de uz general benzi transportoare textile, benzi transportoare cu inserție metalică, benzi cauciuc cu inserție textilă.

Fără benzi transportoare la aeroporturi ar însmena că toate bagajele noastre să fie transportate manual sau în șir Indian de către angajați și ar dura o veșnicie  îmbarcările. Nu mai zic debarcările. Am sta la coadă mai ceva ca la paine caldă să ne aducă cineva bagajul.

Sursă foto:Elastimpex


Articol scris pentru SuperBlog 2015 Proba 9

Anunțuri

Un gând despre “Cum ar fi lumea fără cauciuc?

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 9. Cum ar fi lumea dacă n-ar exista cauciucul?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s