Brânză! Zâmbește!

Eram zilele trecute la o ședință foto, iar fotograful m-a surprins spunându-mi: Brânză! Zâmbește! M-am uitat mirată la el și nu înțelegeam cum de un fotograf ca el, de renume, folosește această replică în timpul fotografierii. Am terminat ședința foto și m-am dus către el să îi mulțumesc fiindcă m-a suportat pe tot parcursul ședinței. Bineînțeles, nu m-am putut abține și l-am întrebat de ce folosește cuvântul brânză atunci când este pe cale să apese  butonul aparatului de fotografiat. Personal, mi se pare prea familiar și ușor demodat.M-a rugat să rămân puțin cu el după ce toată lumea pleacă fiindcă avea să îmi împărtășească ceva. Am acceptat și am rămas să văd despre ce este vorba.

Discuția a început cu un pahar de apă și s-a terminat cu…brânză.Și nu orice brânză, ci brânza Delaco.

Fotograful mi-a povestit că prietenul lui cel mai bun este Toni Delaco și că datorită lui are acest tic cu brânză.Erau prieteni din copilărie, iar Toni a făcut o pasiune pentru brânză. Căuta brânza perfectă, dar s-a găsit pe el.Într-o zi, fotograful i-a spus că vrea să îi arate cea mai pufoasă pătură pe care o cumpărase.Așa i-a venit ideea promovării brânzei Delaco prin sintagma: ”brânza Delaco este pufoasă ca buzele dumneavoastră”.De aici a început totul.

S-a gândit să-și ajute prietenul, ba chiar să-și aloce și timpul său de muncă în găsirea de idei pentru promovarea Delaco.De aceea tot îmi spunea Brânză! Zâmbește! Toni este un om tare zâmbăreț, iar de Toni jr.nu mai zic.Amândoi formează o echipă completă și puternică.Cine ar putea să-i reziste lui Toni jr. și replicilor sale? Cine ar putea să îi reziste declarațiilor romantice ale lui Toni? Cine nu ar cumpăra brânza Delaco? Chiar și pentru a vedea cum e.

După discuția cu el, m-am dus fuguța la supermarketul de lângă mine și am început să caut minunata brânză Delaco de care îmi povestise.Am cumpărat, am gustat și am devenit FAN BRÂNZĂ DELACO!!! Avea dreptate Toni. Pufoasă, gustoasă și de luat acasă.

album


Articol pufos scris pentru proba 11 SuperBlog 2015

 

3 gânduri despre “Brânză! Zâmbește!

  1. Pingback: SuperBlog | Proba 11. Toni vs. Toni Jr., talentele celor mai mari fani brânză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s