Tatăl celuilalt copil

Parinoush Saniee este autoarea cărții Cel care mă așteaptă, o carte tare dragă mie și pe care o recomand cu toată inima. Despre această carte, Cel care mă așteaptă am scris mai pe larg într-un articol anterior pe care îl puteți citi Aici.

Astăzi vom vorbi despre cea de a doua carte scrisă de Parinoush Saniee și anume, Tatăl celuilalt copil. Ce mi-a plăcut cel mai mult la această autoare a fost faptul că stilul său este unul unic, poveștile sunt unele pe care le trăiești la intensitate maximă și inevitabil devii un personaj din carte. Nu puține sunt pasajele în care te regăsești sau empatizezi cu personajele. Un mare plus este faptul că se citește extrem de ușor, reușind să te treacă prin toate stările. Ai să râzi cu lacrimi, ca mai apoi să plângi, să te doară sufletul, să vrei să faci ceva și să nu poți.

” Toţi copiii buni, sănătoşi, frumoşi şi deştepţi sunt ai taţilor, pe când copiii proşti, urâţi, bolnavi şi muţi sunt ai mamelor”!

Povestea începe cu momentul petrecerii aniversării a 20 de ani a lui Shahab, personajul principal al cărții, care reflectează asupra copilăriei sale, copilărie care i-a lăsat urme adânci, l-a marcat.

Povestea cărții este ca o lecție dată atât părinților, cât și viitorilor părinți. Autoarea nu a scris doar o poveste, ci o lecție de viață care te pune pe gânduri și te face să reflectezi.

Așa cum am spus, personajul principal al cărții este Shahab, un copil care refuza să vorbească, fiind considerat anormal, cu probleme psihice și chiar cu un handicap de către tatăl lui și de către familia acestuia. Shahab este cel de al doilea copil al familiei din cei trei, iubit numai de mamă, cum spune chiar el. El mai are un frate,  Arash, un copil cu rezultate foarte bune , preferatul tatălui, și o soră, Shadi, o fetiță tare dulce și vorbăreață.

Shahab este un copil căruia îi este teamă și rușine să vorbească, asta pentru că în nenumărate rânduri tatăl său nu îi dădea atenție și îl vedea ca pe un copil altfel, singurul său sprijin fiind mama sa, care îl iubea așa cum era. Nu de puține ori, mama a fost cea care i-a luat apărarea în fața tuturor, când era acuzat pe nedrept, pe când tatăl manifesta un comportament agresiv, respingător, ba mai mult, îi era rușine ca are un astfel de copil. Încet, încet, Shahab ajunge la concluzia că nu este tatăl lui, ci doar tatăl lui Arash (fratele mai mare), un băiat inteligent cu rezultate excelente la învățătură.

„Tocmai pricepusem ce înseamnă de fapt să fii prost. Care vasăzică, în tot acest timp fusesem umilit și nici măcar nu-mi dădusem seama. M-a cuprins o durere profundă și o furie care se tot întețea. De atunci, am ajuns să urăsc atât de mult acest cuvânt, încât era suficient să îl aud ca să mă aprind. Mă înroșeam la față, simțeam că încep să clocotesc și, fără să mă mai pot opri, dădeam drumul furiei violent. Pentru că de cele mai multe ori nu puteam să-l înfrunt pe cel care mă făcuse prost, găseam ceva să stric, să sparg, să rup în bucăți. Era dincolo de orice stăpânire, simțeam că dacă nu-mi alin cu orice chip durerea, voi muri.”

Pentru a atrage atenția și pentru că  nu se simte iubit, recurge la fel de fel de mijloace pentru a se răzbuna pe cei care îl fac prost sau bolnav. Cartea te ține în suspans datorită tăcerii copilului până aproape de final, iar problema vorbitului se rezolvă datorită bunicii din partea mamei care stă o perioadă la ei în casă, după ce a suferit pierderea soțului său, bunicul copiilor. Aceasta reușeste să intre în lumea copilului și să îl convingă să meargă la școală. Shahab prinde încredere în bunica sa si începe să vorbească încet, încet, învingându-și toate fricile de până atunci.

„-El scrie sufletul cuvintelor. Ceea ce face nu mai este caligrafie, ci o pictură plină de înțelesuri. Cred că și cine nu știe să citească poate înțelege ce a scris”.

Mergând la școală, Shahab reușeste să fie un elev model, ba mai mult, îi este descoperit un talent unic, și anume, caligrafia.  Acesta leagă o legătură foarte strânsă cu profesorul său, făcându-l gelos pe propriul tată.  În momentul când i se înmânează un premiu pentru performanțele sale, tatăl său este chemat pentru a spune câteva cuvinte despre fiul său și despre succesul acestuia. Emoționat și vinovat, tatăl i-a cerut iertare spunându-i că îl iubește și că este mândru de el.

„- Orice tată și-ar dori un băiat ca Shahab. El a ajuns singur acolo unde se află azi, eu nu am făcut nimic pentru el. Realizările lui nu mi se datorează. Sper să mă poată ierta.”

„-Shahab, dragul meu, tot ce pot spune e că te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta și sunt mândru de tine.”

Povestea nu are un final tocmai fericit pentru că tânărul Shahab rămâne cu sechele emoționale pentru toată viața și nu reușeste să își vadă tatăl ca fiind al lui, ci va rămâne mereu tatăl celuilalt copil.

Recomand această carte ca fiind un exemplu de Așa Nu în ceea ce privește creșterea și educația copiilor și nu în ultimul rând o recomand pentru că simți cum ți se dă un voal jos de pe ochi, învățând să accepți oamenii așa cum sunt și să nu judeci.  Eu am citit cartea în format PDF, însă o găsiți în mai toate librăriile fizice, cât și cele virtuale. Spor la citit.

P.S.: Aștept părerile voastre după lectura acestei cărți! 🙂

 

Pe data viitoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s