Amintiri cu bijuterii

„Bijuteriile sunt un lucru foarte personal, ar trebui să spună o poveste despre persoana care le poartă” spunea Garance Doré

Bijuteriile sunt tot ce am mai de preț. Sunt o parte din inima mea și din sufletul oamenilor dragi care mi-au dăruit aceste bijuterii.Toate bijuteriile mele au câte o poveste fie una amuzantă, ori tristă și chiar emoționantă.Îmi amintesc de primul lănțișor pe care l-am primit în dar. Aveam 12 ani și nu mai văzusem până atunci ceva mai frumos și era de la tata. Tatăl meu a muncit ceva timp și a pus bani deoparte ca să-mi cumpere acel lănțișor de ziua mea, să fie o surpriză și să-mi rămână amintire. Doar că, aici urmează partea amuzantă, mama nu mi-a dat voie să îl port până la 18 ani fiindcă eram prea mică și îi era frică să nu îl pierd. Bineînțeles că supărarea a fost mare, dar m-am resemnat și mi-am depozitat lănțișorul într-o cutiuță, așteptând cuminte să fac 18 ani. Când am împlinit 18 ani și puteam purta acel lănțișor, ghiciți ce? Nu l-am purtat. A rămas tot în acea cutie și în ziua de astăzi. Lănțișorul îmi place și acum, iar de fiecare dată când îl privesc, îmi aduc aminte de sacrificiile făcute de tatăl meu ca să mi-l cumpere și îl voi păstra toată viața, ba chiar îl voi lăsa copiillor.

Când am crescut, cam pe la 14 ani, lucrurile s-au schimbat puțin. M-am îndrăgostit de tot ce strălucea în materie de cercei, lănțișoare, brățări, inele și chiar talismaneTot ce era kitch, găseai în colecția mea de bijuterii și neapărat Made in China. Erau inele care imitau argintul, dar după ce te spălai pe mâini de câteva ori își schimbau culoarea.Am avut noroc de mama care nu m-a lăsat să ies vreodată din casă purtând acele podoabe. Pe cuvânt vă spun că încă am acele bijuterii, tot într-o cutie, păstrate cu sfințenie.

Pe la 16 ani, treburile au început să fie serioase. Am pus lăcățelul pe cutia cu bijuterii kitch și made in China, și m-am îndreptat spre coliere vintage, cercei handmade și inele din argint. Deja mergeam pe la diverse târguri de vechituri prin oraș și căutam piesele cele mai vechi, frumoase și unice. Încă o colecție de bijuterii, o altă cutie cu multe amintiri. Tocmai asta m-au atras la aceste bijuterii: fiecare avea câte o poveste, iar de fiecare dată când cumpăram ceva, nu plecam până nu aflam cine a purtat obiectul respectiv și câți ani vechime are.

Dar cu siguranță, nimic din ce am, orice colier de argint, brățară, cercei, nu face cât colecția de bijuterii din mărgele a bunicii mele pe care mi-a lăsat-o chiar cu puțin timp înainte să plece dintre noi. Ea iubea bijuteriile, iar mereu purta câte un colier din perle și brățară handmade, cum se spune acum, în zilele noastre. Asta mi-a rămas ca amintire de la bunica, mamaia cum îi spuneam noi, nepoții. E tot ce am de la ea, iar de fiecare dată când port bijuteriile ei, mă întorc în timp. Ce dor îmi este.

Anii au trecut și am mai primit în dar multe bijuterii. Cred că oamenii aleg să dăruiască bijuterii pentru a lăsa o amintire, iar cu siguranță există o poveste. Țin minte, spre exemplu, când a trebuit să cumpăr un cadou celei mai bune prietene și bineînțeles că am ales să îi iau o brățară. Nu vă zic ce aventură de o săptămână am avut până să găsesc ceva potrivt pentru ea, ceva să îmi placă și cu care să nu dau greș. Bijuteriile spun povești, chiar dacă noi nu ascultăm, poate, sau nu vrem să vedem ce se ascunde în spatele lor. Câți cercei am pierdut până la vârsta asta, nici eu nu mai știu: ba unul l-am pierdut în grădina la bunica, ba unul la ștrand, ba unul pe munte într-o excursie, ba unul prin fața blocului și credeți-mă că am câțiva cercei fără pereche. Fiecare cercel fără pereche are povestea lui, cu început și sfârșit. Love Story: Doi cercei au fost împreună, iar la un moment dat au hotărât să meargă pe drumuri separate. Ca în viață..

Pe lângă colecțiile mele de bijuterii care sunt din diferiți ani, stiluri, am și câteva de suflet. Nu tare de mult am primit un inel și nu unul de logodnă, ci unul simbolic, care reprezintă o promisiune. Este un inel care mă leagă de sufletul meu pereche, care îmi dă speranță, emoții atunci când îl privesc. Îmi amintesc de fiecare dată momentul când l-am primit, iar atunci când am o zi mai puțin bună, îl privesc și zâmbesc. Eu cred că oamenii își pun puțin din sufletul lor atunci când dăruiesc o bijuterie. Tot de la acest om minunat, am primit un lănțișor și o brățară, doar pentru că am zis o urătură de Anul Nou. Bine. Nu a fost doar pentru asta. Era pregătit dinainte, dar ca să fie în stilul lui caracteristic, să fie special și memorabil, a creat o poveste de care să ne amintim cu nostalgie și să avem ce să povestim. Cadourile acestea îmi dau o emoție și o stare de bine de fiecare dată când îmi aduc aminte de moment. A fost unul amuzant și unic.

„Modul în care dăruieşti valorează mai mult decât darul însuşi.”  Pierre Corneille

Indiferent de ce alegi să dăruiești, dăruiește din inimă. Nu contează valoarea materială a unei bijuterii, ci valoarea sentimentală. După ani, nu vei mai ține minte prețul pe care l-ai dat, ci momentul când ai cumpărat. Îți vei aduce aminte de oameni, de locuri și cu siguranță te vei întoarce în timp. Nu vei ști prețul bijuteriilor primite, dar îți vei aminti povestea, emoțiile. Amintiri cu bijuterii.


Articol scris pentru SuperBlog 2019, Proba 9- Bijuteriile sunt povești.

venda_patrat-300x300

 

2 gânduri despre “Amintiri cu bijuterii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s