Cum își poate schimba un om stilul vestimentar de-a lungul vieții?

Salutare. După cum vă povesteam și AICI despre stilurile vestimentare și despre tendințe, astăzi continuăm seria un pic mai personal, și anume: Cum își poate schimba un om stilul vestimentar de-a lungul vieții?Toată treaba asta cu stilurile vestimentare nu cred că apărut pe lista intereselor mele, până recent, cam de vreo 2-3 ani. Dacă ar fi să fac o retrospectivă la cum mă îmbrăcam cu ceva timp în urmă, ținând cont de etapele prin care am trecut și de evenimente, cu siguranță aș râde. Pun pariu că la fel vi se întâmplă!

După ce am traversat etapa sugarului, unde părinții mă îmbrăcau, evident, după cum considerau, după buget, a urmat perioada în care am început să vorbesc și implicit, să pot face singură alegeri: Vreau rochița aia roșie, cu pantofi albaștri și fundițe în păr. Cam despre asta e vorba. Mama îmi făcea pe plac de fiecare dată fiindcă începeam să plâng dacă nu mă îmbrăca exact cum voiam eu și evident, ceda. Aveam norocul că eram mică și drăgălașă, iar lumea nu se uita la cum eram eu îmbrăcată, ci la ce ochi și zâmbet am.

Cu timpul, lucrurile s-au schimbat încet, încet, dar sigur. Am fost îndrăgostită de un stil vestimentar, care nu știu dacă are o denumire anume, dar, îmi plăceau piesele de rezistență, piesele vestimentare kitsch. Tot ce era strălucitor, cu paiete, care să iasă în evidență, pe toate puneam ochii atunci când ieșeam la cumpărături. Încălțămintea de damă era și ea una specială, cu multe pietricele și cât mai ciudată. De fiecare dată râd când îmi aduc aminte de acea perioadă, scurtă ce e drept. Îmi pare rău că nu am poze ca să vă exemplific și asta pentru că am pierdut toate fișierele din calculatorul vechi.( Sorry but not sorry). Am scăpat de acest mirific stil vestimentar datorită mamei care mereu citea reviste de modă și îmi arăta exemple de așa da și așa nu. Mereu m-a încurajat să adopt un stil vestimentar simplu și elegant fiindcă el va face diferența și îmi va aduce aprecierea celor din jur.

Am ascultat-o, dar parțial. Pe la 15-16 ani, am început să port rochițe cu colanți negri groși, iarna, să port blugi cu cizme lungi până la genunchi, bluzițe elegante cu volănașe, să-mi prind părul cu bentițe colorate. Pe scurt, am adoptat un stil feminin, uneori casual. Cu toate acestea, nu mă simțeam tocmai confortabil, tocmai EU. Așa că, următorii ani, până pe la 18 ani, i-am petrecut încercând diferite stiluri ca să văd care mi se potrivește și cu care mă simt în pielea mea. Am înlocuit treptat cizmele cu toc cu adidași, rochițele cu pantaloni de trening, bluzele elegante cu hanorace și tricouri până am ajuns la stilul sport, care mă caracterizează. Bineînțeles că nu mă voi duce la un eveniment îmbrăcată în trening, dar, există o probabilitate foarte mare ca la nunta mea să am în picioare cei mai frumoși adidași de damă.

e5d97ef93d63a92f343587c5be7d7f9e
Stilul sport.Sursă foto: Pinterest

Nu știu dacă mă opresc aici din a încerca stiluri, dar deocamdată sunt bine așa cum sunt. Mă simt bine în pielea mea, în papucii mei și sunt împăcată cu stilul de viață și cel vestimentar. Treburile la mine au fost simple după cum vedeți. Nu am o poveste extraordinară în ceea ce privește stilul vestimentar și cum l-am schimbat de-a lungul timpului.A venit pur și simplu, ca o schimbare din interior, care se reflectă la exterior. Atât. Fără creativitate, fără clișee, fără cuvinte prea multe. De fapt, asta este cel mai important: Să găsim stilul care ne definește sau să inventăm noi un stil care ne reprezintă și ne insuflă o stare de bine.

Voi cum v-ați schimbat stilul vestimentar de-a lungul timpului?


Articol scris pentru SuperBlog2019, Proba 12- Evoluția stilului vestimentar

answear_logonou_1567633518-300x300

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s